Sintact.ro – OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor
CAPITOLUL VI: Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor competente ale administraţiei publice centrale şi locale
Art. 50
În legătură cu obiectul şi domeniul de aplicare al prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor are următoarele atribuţii:
a)iniţiază şi propune spre adoptare proiecte de acte normative privind prevenirea generării de deşeuri, gestionarea deşeurilor în economia circulară şi metodologia de raportare a datelor către autorităţile de protecţie a mediului;
b)elaborează Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi Programul Naţional de Prevenire a Generării de Deşeuri, asigură monitorizarea planurilor de măsuri prevăzute în documentele de planificare, în colaborare cu celelalte autorităţi competente, conform legii;
c)face publice documentele de planificare şi rapoartele de monitorizare a acestora, pe pagina proprie de internet şi pe paginile de internet a autorităţilor judeţene pentru protecţia mediului;
d)elaborează şi adoptă ghiduri, norme tehnice şi instrucţiuni privind prevenirea generării de deşeuri şi gestionarea deşeurilor în economia circulară;
e)avizează reglementările specifice în domeniul gestionării deşeurilor elaborate de celelalte autorităţi publice;
f)reglementează, monitorizează şi controlează activităţile de gestionare a deşeurilor;
g)autorizează prin unităţile subordonate operaţiunile prevăzute în anexele nr. 3 şi 7;
h)gestionează baza de date a deşeurilor care cad sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă în colaborare cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniul bazelor de date a deşeurilor, în baza evidenţei gestiunii deşeurilor raportate autorităţilor competente pentru protecţia mediului;
i)întocmeşte rapoartele solicitate de Comisia Europeană, împreună cu celelalte autorităţi competente, potrivit legii;
j)întocmeşte şi publică rapoarte naţionale privind situaţia gestionării deşeurilor la nivel naţional;
k)propune şi actualizează prin ordin de ministru tarife pe fluxurile de deşeuri care au directive individuale;
l)iniţiază studii integrate privind indicele de generare a deşeurilor, compoziţia deşeurilor în raport cu producţia de materii prime şi materiale şi consumul şi cu privire la efectele gestionării necorespunzătoare a deşeurilor asupra calităţii mediului, în colaborare cu celelalte autorităţi cu competenţe în aceste domenii şi cu Ministerul Sănătăţii;
m)gestionează unilateral sau împreună cu alte autorităţi asistenţa financiară din fonduri externe rambursabile şi nerambursabile acordate României pentru domeniul gestiunii deşeurilor, în limita domeniului său de activitate;
n)organizează şi derulează împreună cu celelalte autorităţi publice centrale şi locale şi cu organizaţiile neguvernamentale programe de instruire şi educare a populaţiei privind prevenirea generării de deşeuri şi gestionarea deşeurilor;
o)iniţiază şi derulează în colaborare cu alte autorităţi publice centrale programe, proiecte şi campanii de informare a populaţiei privind beneficiile prevenirii generării de deşeuri şi gestionarea sustenabilă a acestora;
p)elaborează împreună cu Ministerul Afacerilor Interne, cooptând şi alte autorităţi dacă este cazul, ghiduri/proceduri privind gestionarea deşeurilor generate ca urmare a unei situaţii de urgenţă;
q)promovează, dacă este cazul, cu sprijinul autorităţilor publice centrale din domeniul finanţelor, cercetării, economiei, coordonării programelor finanţate din fonduri europene structurale şi investiţii, agriculturii şi dezvoltării rurale, sanitar- veterinar şi siguranţa alimentelor, prin hotărâre a Guvernului, ghiduri sau recomandări, instrumente economice şi măsuri în scopul susţinerii etapelor superioare privind gestionarea deşeurilor, ţinând cont de ierarhia deşeurilor şi de regimul deşeurilor promovate de legislaţia specifică.
Art. 51: Ministerul Sănătăţii are următoarele atribuţii:
a)evaluează şi întocmeşte un raport, prin structurile competente, despre posibilul impact asupra sănătăţii populaţiei determinat de funcţionarea obiectivelor generatoare de deşeuri de orice fel şi/sau a obiectivelor care procesează deşeuri;
b)elaborează strategia şi programul de gestionare şi prevenire a deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi orice alte activităţi care generează deşeurile prevăzute la clasa 18 subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE de modificare a Deciziei 2000/532/CE de stabilire a unei liste de deşeuri în temeiul Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi asigură condiţiile de ducere la îndeplinire a acestora;
c)elaborează reglementări specifice pentru gestionarea şi prevenirea deşeurilor provenite din activităţile medicale şi orice alte activităţi care generează deşeurile prevăzute la clasa 18 subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE, cu avizul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului;
d)elaborează ghiduri, instrucţiuni, norme de gestionare a deşeurilor de medicamente provenite de la populaţie;
e)monitorizează şi controlează activităţile de gestionare a deşeurilor specifice domeniului de activitate, în conformitate cu atribuţiile şi competenţele stabilite prin lege;
f)coordonează implementarea prevederilor legale în domeniul gestionării deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi orice alte activităţi care generează deşeurile prevăzute la clasa 18 subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE;
g)aprobă fonduri direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru monitorizarea şi controlul activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală la nivel local;
h)înfiinţează şi gestionează baza de date a deşeurilor rezultate din activitatea medicală şi orice alte activităţi care generează deşeurile prevăzute la clasa 18 subclasa 18 01 din anexa la Decizia Comisiei 2014/955/UE;
i)înfiinţează şi gestionează baza de date privind programele şi proiectele care vizează investiţiile necesare gestionării sustenabile a deşeurilor medicale, programele educaţionale pentru gestionarea deşeurilor medicale şi a deşeurilor de medicamente generate în gospodăriile populaţiei;
j)iniţiază şi derulează în colaborare cu alte autorităţi, programe, proiecte şi campanii de informare a populaţiei privind gestionarea sustenabilă deşeurilor cuprinse în baza de date prevăzute la lit. h).
Art. 52
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului are următoarele atribuţii:
a)asigură corelarea prevederilor documentelor de politică publică promovate cu prevederile documentelor de politică publică în domeniul deşeurilor, promovează sinergii şi modele de afaceri în care deşeurile sau subprodusele unui sector devin resursele altuia şi principiile economiei circulare;
b)elaborează strategii, programe şi politici sectoriale de dezvoltare a activităţilor industriale, cu includerea aspectelor legate de gestionarea deşeurilor;
c)iniţiază şi propune împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor reglementări specifice pentru gestionarea diferitelor categorii de deşeuri, precum şi pentru operaţiunile de reciclare şi de valorificare a acestor deşeuri;
d)iniţiază şi propune împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor spre adoptare proiecte de acte normative şi scheme de finanţare care promovează reutilizarea şi repararea produselor, producţia şi consumul durabil, proiectarea ecologică a produselor pentru facilitarea reparării şi reutilizării, marcarea produselor astfel încât consumatorii să fie informaţi cu privire la opţiunile de gestionare a deşeurilor şi impactul pe care îl exercită asupra mediului aruncarea necorespunzătoare a produsului;
e)elaborează împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi adoptă ghiduri, norme tehnice şi instrucţiuni privind consumul astfel încât să se asigure prevenirea generării de deşeuri, să se încurajeze reutilizarea produselor şi gestionarea deşeurilor în acord cu prevederile legale privind protecţia mediului;
f)iniţiază şi propune împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor spre adoptare proiecte de acte normative care urmăresc să armonizeze politica naţională cu cea comunitară cu privire la cerinţele legate de produse sau restricţii de introducere pe piaţă a produselor pentru susţinerea unui consum sustenabil şi utilizarea raţională a resurselor naturale;
g)derulează, împreună cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor sau în cooperare cu alte autorităţi, campanii de informare şi conştientizare la nivel naţional cu privire la consumul sustenabil, proiectarea produselor pentru a facilita repararea şi reutilizarea acestora şi cu privire la informaţiile care se regăsesc pe marcajele produselor, astfel încât să se asigure protejarea mediului;
h)asigură participarea în cadrul Comisiei de supraveghere prevăzute la art. 12 alin. (14).
Art. 53
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii are următoarele atribuţii:
a)participă, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la elaborarea planurilor sectoriale de gestionare a deşeurilor provenite din activităţile de transport şi auxiliare şi urmăreşte realizarea acestora de către unităţile/operatorii economici aflate/aflaţi în subordinea sau sub autoritatea ministerului;
b)participă, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la elaborarea reglementărilor specifice privind gestionarea deşeurilor provenite din activităţile de transport şi auxiliare;
c)participă, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, la elaborarea de reglementări specifice pentru controlarea activităţii de transport al deşeurilor.
Art. 54
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale are următoarele atribuţii:
a)colaborează cu alte autorităţi competente, iniţiază şi promovează acte normative care promovează prevenirea sau reducerea generării de deşeuri alimentare în cadrul producţiei primare, al prelucrării şi fabricării, al comerţului cu amănuntul şi al altor tipuri de distribuţie de produse alimentare, al restaurantelor şi al serviciilor de alimentaţie, precum şi al gospodăriilor;
b)colaborează cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi alte autorităţi, promovează acţiuni necesare pentru încurajarea donaţiilor de produse alimentare şi alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman faţă de hrana pentru animale şi faţă de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare;
c)avizează propunerile de amplasamente pe terenurile cu destinaţie agricolă pentru instalaţii pentru gestionarea deşeurilor, depozite de deşeuri, potrivit legislaţiei în vigoare;
d)aprobă şi controlează modul de utilizare a deşeurilor pentru fertilizarea sau ameliorarea solurilor în agricultură;
e)derulează, în mod individual sau în cooperare cu alte autorităţi, campanii de informare şi conştientizare la nivel naţional cu privire la semnificaţia risipei alimentare şi a datei-limită de consum sau a datei minime de valabilitate;
f)colaborează cu alte autorităţi competente, iniţiază şi propune măsuri care privesc materiale plastice din deşeurile marine provenite din echipamente de pescuit aruncate, inclusiv abandonate şi pierdute;
g)colaborează cu celelalte autorităţi publice pentru promovarea şi implementarea de măsuri care vizează consumul sustenabil, în acord cu cerinţele de mediu şi de sănătate publică.
Art. 55
(1)Gestionarea deşeurilor care sunt generate în urma operaţiunilor care au loc în sectorul administrativ al instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în măsura în care aplicarea acesteia nu periclitează păstrarea secretului şi/sau securitatea naţională.
(2)Pentru alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1), Ministerul Apărării Naţionale elaborează reglementări specifice pentru gestionarea deşeurilor, avizate de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului.
(3)Prin protocol de colaborare dintre ministrul apărării naţionale şi ministrul mediului, apelor şi pădurilor se defineşte modul de desfăşurare a acţiunilor în comun pentru prevenirea, verificarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi constatatarea efectelor poluărilor accidentale produse ca urmare a desfăşurării de activităţi militare în afara terenurilor, obiectivelor, incintelor şi zonelor cu regim special aparţinând Ministerului Apărării Naţionale.
(4)Prin protocol de colaborare, dacă este cazul, dintre autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului şi instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională se defineşte modul de desfăşurare a acţiunilor în comun pentru prevenirea, verificarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă.
Art. 56
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei are următoarele atribuţii:
a)participă la elaborarea planurilor de gestionare a deşeurilor în domeniul serviciilor publice de gospodărie comunală şi asigură condiţiile de ducere la îndeplinire a acestora;
b)asigură corelarea prevederilor planificării de urbanism şi amenajare a teritoriului cu documentele de politică publică din domeniul deşeurilor, astfel încât să se evite crearea arealelor de conflict în zonele în care este prezentă infrastructura destinată gestionării deşeurilor, să se ia măsurile care se impun legal în situaţia în care este nevoie de noi proiecte de investiţii, asigurându-se astfel protecţia mediului şi sănătatea populaţiei;
c)sprijină administraţiile publice locale în îndeplinirea atribuţiilor şi răspunderilor ce le revin pentru aplicarea şi respectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi a altor prevederi legale referitoare la deşeuri.
Art. 57
Ministerul Educaţiei are următoarele atribuţii:
a)iniţiază în colaborare cu celelalte autorităţi publice centrale programe şi proiecte de cercetare universitară în domeniul tehnologiilor inovatoare care să contribuie la reducerea poluării şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
b)iniţiază programe universitare de formare privind domeniul deşeurilor şi economia circulară;
c)stimularea comportamentului responsabil al elevilor/studenţilor în unităţile/instituţiile de învăţământ prin desfăşurarea de activităţi de informare privind consumul sustenabil, prevenirea generării de deşeuri şi gestionarea sustenabilă a deşeurilor.
Art. 58
Ministerul Finanţelor are următoarele atribuţii:
a)colaborează cu alte autorităţi publice pentru promovarea de instrumente economice şi alte măsuri, în scopul de a oferi stimulente financiare pentru aplicarea ierarhiei deşeurilor;
b)colaborează şi sprijină împreună cu alte autorităţi publice centrale modelele durabile de consum şi de producţie;
c)încurajează împreună cu alte autorităţi publice centrale conceperea, fabricarea şi utilizarea produselor care sunt eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, sunt durabile, pot fi reparate, reutilizate şi modernizate;
d)colaborează cu alte autorităţi publice centrale pentru reducerea conţinutului de substanţe periculoase în materiale şi produse, fără a aduce atingere cerinţelor legale armonizate prevăzute la nivelul Uniunii Europene referitoare la respectivele materiale şi produse;
e)elaborează şi transmite Comisiei Europene, pe baza informaţiilor transmise de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – ANPM în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) 2021/770 al Consiliului din 30 aprilie 2021 privind calcularea resursei proprii bazate pe deşeurile de ambalaje din plastic care nu sunt reciclate, privind metodele şi procedura de punere la dispoziţie a resursei proprii respective, privind măsurile menite să răspundă necesităţilor trezoreriei şi privind anumite aspecte legate de resursa proprie bazată pe venitul naţional brut.
Art. 59
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor:
a)colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi alte autorităţi competente, elaborează strategii şi programe sectoriale de gestionare a deşeurilor rezultate din agricultură şi din industria alimentară şi urmăreşte realizarea acestora de către societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi alţi operatori economici din aceste sectoare economice;
b)colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi alte autorităţi competente, participă la elaborarea de reglementări specifice privind gestionarea deşeurilor provenite din industria alimentară;
c)colaborează cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi alte autorităţi competente, promovează măsuri necesare pentru încurajarea donaţiilor de produse alimentare şi alte forme de redistribuire pentru consumul uman, acordând prioritate uzului uman faţă de hrana pentru animale şi faţă de prelucrarea ulterioară în produse nealimentare;
d)derulează în cooperare cu alte autorităţi campanii de informare şi conştientizare la nivel naţional cu privire la impactul deşeurilor alimentare asupra mediului, semnificaţia risipei alimentare şi a datei-limită de consum sau a datei durabilităţii minimale;
e)colaborează cu celelalte autorităţi publice pentru promovarea şi implementarea de măsuri care vizează consumul sustenabil, în acord cu cerinţele de mediu şi de sănătate publică;
f)monitorizează măsurile de prevenire a generării deşeurilor alimentare în cadrul producţiei primare, al prelucrării şi fabricării, al comerţului cu amănuntul şi al altor tipuri de distribuţie de produse alimentare, furnizând Comisiei Europene datele solicitate pe acest domeniu;
g)participă şi gestionează baza de date privind deşeurile alimentare, conform legii.
Art. 60
(1)Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti au următoarele obligaţii:
1._
A.la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti:
a)asigură implementarea la nivel local a obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor asumate prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană şi pentru respectarea prevederilor convenţiilor şi tratatelor internaţionale la care România este semnatară;
b)urmăresc şi asigură îndeplinirea prevederilor din PJGD şi din programele de prevenire a generării de deşeuri;
c)elaborează şi alte strategii şi programe proprii pentru asigurarea prevenirii generării de deşeuri şi gestionarea sustenabilă a deşeurilor;
d)asigură aprobarea investiţiilor în domeniul deşeurilor în acord cu prevederile planificării în domeniul deşeurilor şi al planificării urbanistice şi de amenajare a teritoriului;
e)hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor, în condiţiile prevăzute de normele juridice în vigoare;
f)desemnează o persoană din rândul angajaţilor proprii pentru urmărirea şi îndeplinirii obligaţiilor legale privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţia în vigoare;
g)asigură şi răspund pentru colectarea separată, transportul, neutralizarea, valorificarea şi eliminarea finală a deşeurilor, inclusiv a deşeurilor menajere periculoase, potrivit prevederilor legale în vigoare;
h)asigură spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, ţinând cont de reglementările urbanistice şi de cele emise de Ministerul Sănătăţii, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltă în mod corespunzător centrele înfiinţate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare, pentru a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă;
i)asigură spaţii necesare pentru colectarea separată a deşeurilor periculoase provenite de la populaţie;
j)asigură informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor, inclusiv cu privire la centrele prevăzute la lit. h);
k)asigură informarea locuitorilor prin mijloace adecvate şi prin postare pe site-ul propriu cu privire la:
(i)modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării şi de aruncare a deşeurilor în spaţiile prevăzute la lit. h);
(ii)calendarul de ridicare al deşeurilor, pe tipuri şi categorii;
(iii)modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării;
(iv)rezultatele colectării selective a deşeurilor, pe categorii, şi a valorificării acestora;
l)acţionează pentru refacerea prejudiciului adus mediului în urma gestionării defectuoase a deşeurilor şi asigură prin măsuri adecvate protecţia mediului;
m)asigură şi răspund pentru monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală, potrivit legii.
2._
B.la nivel judeţean şi la nivelul municipiului Bucureşti:
a)elaborează, adoptă şi revizuiesc PJGD/PMGD;
b)coordonează activitatea consiliilor locale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean privind gestionarea deşeurilor;
c)acordă consiliilor locale sprijin şi asistenţă tehnică în implementarea PJGD şi a programelor de prevenire a generării de deşeuri;
d)în limitele competenţei şi în condiţiile legii hotărăsc asocierea sau cooperarea cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale, cu persoane juridice române sau străine, cu organizaţii neguvernamentale şi cu alţi parteneri sociali pentru realizarea unor lucrări de interes public privind gestiunea deşeurilor;
e)analizează propunerile făcute de consiliile locale, în vederea elaborării de prognoze pentru refacerea şi protecţia mediului;
f)colaborează cu consiliile locale în scopul respectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
g)asigură monitorizarea activităţilor legate de gestionarea deşeurilor rezultate din activitatea medicală.
(2)Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale municipiului Bucureşti aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/judeţean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deşeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deşeurilor.
(3)Pentru deşeurile generate în gospodăriile populaţiei, autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale municipiului Bucureşti şi, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară încheie contracte, parteneriate sau alte forme de colaborare, în conformitate cu aria declarată, cu toate organizaţiile autorizate care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin actele normative care transpun directivele individuale.
(4)Unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociaţiile de dezvoltare intercomunitare solicită organizaţiilor care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului, stabilite în baza actului normativ care reglementează fluxul specific al respectivelor deşeuri, şi stabilesc modalitatea prin care se plătesc serviciile aferente acelor deşeuri, prestate de operatorii de salubrizare.
(5)Pentru deşeurile care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului care se regăsesc în deşeurile municipale, acoperirea costurilor se face de către organizaţiile care implementează obligaţiile privind răspunderea extinsă a producătorului şi fără impunerea unor costuri suplimentare în sarcina utilizatorilor serviciului de salubrizare.
(6)Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară sau unităţile administrativ-teritoriale sau subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor utilizează sumele încasate pentru acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul răspunderii extinse a producătorului exclusiv pentru scopurile cărora le sunt destinate.